Despre Candidat

Omul Dan Ivan

Implicare. Am absolvit Facultatea de Inginerie, secția „Utilaje și instalații de proces” din cadrul Universității de Nord Baia Mare, profil care în 2003 deja nu mai era relevant pe piața locală a muncii. Pasul dinspre studenție spre angajat s-a dovedit a fi, așadar, o oportunitate extraordinară de a-mi testa capacitatea de a mă adapta profesional. Primii trei ani de activitate mi i-am petrecut într-o firmă foarte mică, specializată pe comercializarea de produse industriale. În următorii zece m-am implicat în dezvoltarea firmei Damini, cu profil în producția de materiale promoționale.

Și într-un caz și în celălalt, din poziții relativ similare, am contribuit direct la dezvoltarea companiei prin inițiative inspirate. Am reușit să atrag furnizori internaționali, am facilitat participarea la târguri de profil – naționale și internaționale – și am contribuit la dezvoltarea celor două firme prin diversificarea portofoliilor de produse și servicii și prin creșterea cifrei de afaceri. Un lucru de care sunt mândru și pe care-l consider, deocamdată, un vârf al experienței mele profesionale vine din perioada în care eram angajatul firmei Damini, unde am obținut implementarea unui proiect de finanțare europeană pentru achiziții de echipamente. Această schimbare a contribuit substanțial la creșterea profitului și portofoliului de clienți ai companiei.

dan ivan candidat usr la primaria baia mare

Experiența profesională m-a învățat, așadar, că Baia Mare poate produce valoare. Avem nevoie de profesioniști care să atragă fonduri europene consistente prin care să ne susținem proiectele. Și la fel de important este că Baia Mare are nevoie de instituții școlare care să învețe tinerii meserii moderne și bine plătite. Planul meu pentru Baia Mare prevede înființarea urgentă a unui Institut al Tehnologiei și Informației, care ar rezolva problema forței de muncă din zona noastră și care ar atrage și investitori dispuși să plătească salarii corecte. Eu, unul, m-am săturat de salarii de 2.000 lei în Baia Mare. Tu nu? Citește mai multe despre proiect aici.

dan ivan cu familia

Curaj. Sunt puține situațiile care mi-au pus la încercare curajul mai mult decât o face familia mea. Avându-i alături pe minunata mea soție Loredana și cei doi copii năzdrăvani (Bogdan, de 11 ani, și Ioana-Maria, de 6 ani) am descoperit că fiecare dintre noi are în interior forța și curajul de a merge înainte și a muta munții din loc, indiferent de încercările vieții. În sânul familiei, așadar, eu am învățat să-mi transform vulnerabilitățile în putere de muncă.

În mai 2014, am înființat Asociația non-profit Ioana-Maria, care vine în sprijinul persoanelor cu Sindrom Down și al familiilor acestora. Inițiativa s-a născut din eforturile familiei mele de a strânge fonduri pentru serviciile medicale necesare Ioanei-Maria, diagnosticată cu Sindrom Down încă dinainte să vină pe lume. Ioana-Maria ne-a transformat peste noapte perspectivele asupra vieții, asupra rolului nostru în societate, precum și a rolului statului în sprijinirea propriilor săi cetățeni. Astăzi, după ani de muncă asiduă și implicare activă, asociația pe care am înființat-o în numele fetiței mele reușește să facă viața mai frumoasă pentru mulți copii cu Sindrom Down din Baia Mare. În special pentru copii proveniți din familii cu posibilități financiare reduse, care nu-și permit costisitoarele terapii necesare gestionării acestei afecțiuni. Alături de soția mea și de cei care ne sprijină, muncesc neobosit pentru a îmbunătăți terapiile puse la dispoziția familiilor care se confruntă cu acest diagnostic și a schimba percepția asupra persoanelor cu Sindrom Down.

Experiența familiei m-a învățat, așadar, să transform orice piedică într-o oportunitate de schimbare. În plus, am învățat să apreciez enorm ONG-urile care sprijină pe cei suferinzi sau marginalizați — fie ei oameni sau necuvântătoare —  în domenii în care statul nu are încă puterea sau interesul de a interveni. Voi fi mereu un militant al drepturilor omului de a activa liber și fără presiunea prejudecăților celor din jur sau a legii! Descoperă mai multe despre viziunea mea pentru Baia Mare aici.

Schimbare. Februarie 2017 m-a găsit în rândurile celor care au inițiat protestele de stradă împotriva perfidei OUG 13. Iar în perioada martie – august 2018 m-am implicat în coordonarea campaniei „Fără Penali în Funcții Publice”. Acela a fost momentul cheie al activității mele politice, aflată, de altfel, la început. Trecuse abia un an de când, în calitate de coordonator al grupului de inițiativă USR pentru Maramureș/Baia Mare, pusesem bazele filialei locale. În octombrie 2016 am devenit președintele USR Maramureș, ca mai apoi, în mai 2017, să fiu ales membru în Biroul Național al conducerii USR.

Iunie 2019 a adus ceea ce unii ar putea considera încununarea carierei mele politice: am fost ales drept candidat al USR la funcția de primar al municipiului Baia Mare. Eu, însă, cred că munca mea și a echipei USR de-abia acum începe. Schimbarea durabilă pe care mi-o doresc pentru Baia Mare se construiește în timp, prin eforturi susținute, prin focus pe obiective palpabile și chiar îndârjire când e cazul. Iar eu mă simt mai mult decât pregătit să mă apuc de treabă…

Experiența politică, așa scurtă cum este deocamdată, m-a învățat că nicio schimbare nu vine cu un singur om. Tocmai de aceea, îmi pun toată încrederea în băimăreni — oameni sufletiști și dornici să faca din Baia Mare, la fel ca și mine, un oraș cu care să ne mândrim din nou cu toții. Doar împreună vom reuși să mutăm munții din loc, să schimbăm mentalități și să-i păstrăm pe cei dragi nouă acasă. Află cum vreau să realizez toate acestea dând click aici.

Iar dacă și tu crezi că băimărenii merită o viață mai bună, scrie-mi ce crezi că trebuie să mai fac din calitatea de primar și acordă-mi votul tău la următoarele alegeri locale. Împreună putem face din Baia Mare un oraș prosper.

Dan Ivan – candidatul USR la Primăria Baia Mare